de Odaban Romania | nov. 26, 2012 | De interes comun
Orașul Cluj-Napoca a fost desemnat aseară Capitală Europeană a Tineretului în anul 2015, se arată într-un comunicat de presă publicat de Forumul European al Tineretului.
Alături de orașul transilvănean, finalistele competiției au fost Varna (Bulgaria), Vilnius (Lituania) și Ivanovo (Rusia). Cele patru orașe finaliste au fost alese anterior dintr-o listă de 12 orașe care doreau să dețină titlul de Capitală Europeană a Tineretului în 2015.
„Competiția a fost intensă, toate orașele finaliste prezentând o documentație solidă și viziuni promițătoare despre cum vor implementa politicile europene pentru tineret și despre cum vor atrage participarea tinerilor”, se arată în comunicat.
„SHARE”, programul orașului Cluj-Napoca, prevedea o cooperare strânsă între universități, societatea civilă și alți parteneri locali, motiv pentru care alegerea juriului s-a îndreptat spre orașul din România. Potrivit youthforum.org, „SHARE” este un program solid, clar, diversificat și interesant.
„Deliberările juriului nu au fost niciodată atât de intense, decizia nu a fost niciodată atât de dificil de luat. În vremuri de criză, când tăierile de fonduri reprezintă norma, vrem să felicităm Cluj-Napoca și pe celelalte orașe pentru hotărârea lor de a investi în tineri”, a declarat Peter Matjasic, președintele Forumului European al Tineretului.
În anii anteriori, Capitale Europene ale Tineretului au fost Rotterdam (Olanda, 2009), Torino (Italia, 2010), Antwerp (Belgia, 2011), Braga (Portugalia, 2012). În 2013, titlul va reveni orașului Maribor (Slovenia), iar în 2014 orașului Salonic din Grecia.
de Odaban Romania | nov. 25, 2012 | De interes comun
Proiectul pilot al cardului național de sănătate va debuta în cursul săptămânii viitoare, la Arad, a declarat, luni, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Doru Bădescu.
„Cardul național de sănătate este în grafic, este în implementare. Deja sunt planificate echipele care vor merge în teren. Va fi câte un reprezentant de la fiecare partener din contract. Sperăm ca până la sfârșitul anului, proiectul să fie implementat la nivelul județului Arad“, a spus dr. Bădescu.
Potrivit sursei citate, CNAS a depus o sesizarea la Direcția Națională Anticorupție (DNA), la data de data de 22 octombire, cu privire la activitățile pentru implementarea Cardului Electronic al Asiguratului.
„S-a avut în vedere faptul că investiția are o valoare foarte mare: cardul propriu-zis, din care CIP-ul cu valoare de achiziție prin licitație publică prin SEAP de 25.400.000 euro fără TVA (în anul 2010), respectiv contractul pentru suport de plastic în valoare de 5.296.845,47 Euro; contractul pentru soluția informatică de interconectarea acestuia cu SIUI în valoare de 87.636.000,03 RON; valoarea estimată a terminalelor (cititoare-inscriptoare) ale sistemului de card de 4.492.100 euro, menționat în caietul de sarcini“, a afirmat dr. Bădescu.
Cardul national de sanatate ar urma sa faca mai usoara dovedirea calitatii de asigurat. El va putea fi folosit doar pe teritoriul Romaniei si va contine pe langa nume si prenume un numar de asigurat, va avea un cip pe care vor fi trecute si alte date medicale, toate optionale, precum grupa sanguina, bolile cu risc vital si cele cronice de care sufera asiguratul, dar si acceptul sau refuzul cu privire la donarea de organe.